In anul 2000, reclamanta a depus la Comisia Judeteana Gorj pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 o cerere de despagubire pentru un imobil (casa si terenuri) care ii apartinusera in sudul Dobrogei.
Prin Decizia nr. 14 din 15 noiembrie 2000 Comisia Judeteana a admis cererea, tinand cont de dreptul partii interesate de a fi despagubita, printre altele, pentru o parcela de 1.000 m2 aferenta casei, stabilind si suma aferenta acesteia.
Prin Decizia nr. 539 din 5 iulie 2002, Comisia Centrala pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a infirmat Decizia nr. 14/2000, considerand ca ar fi trebuit sa ia in calcul numai o parcela de 100 m2 aferenta casei pentru calcularea despagubirii.
In baza acestei decizii a Comisiei Centrale, Comisia Judeteana a emis o noua decizie (Decizia nr. 24/2003), prin care a stabilit cuantumul despagubirilor aferent parcelei de 100 m2, aceste despagubiri fiind platite in scurt timp (18 mai 2004).
Intre timp, reclamanta a depus o actiune la Tribunalul Gorj in vederea anularii Deciziei 529/2002 a Comisiei Centrale, si a platii sumelor stabilite in decizia initiala a Comisiei Judetene, actualizate conform Legii nr. 9/1998.
Tribunalul a admis actiunea, statuand ca i se cuvenea sa i se acorde despagubiri corespunzatoare unei parcele de 1.000 m2, despagubiri de vor fi actualizate in momentul platii, si a anulat Decizia nr. 539/2002. Decizia a devenit definitiva si irevocabila din 16 noiembrie 2004.
Incepand cu luna ianuarie 2005, reclamanta a solicitat autoritatilor sa execute Decizia nr. 14/2000 si Hotararea din 16 noiembrie 2004, platindu-i despagubirea actualizata pentru diferenta de 900 m2 de teren. Reclamanta a fost notificata de autoritatile competente ca, in urma platii din 18 mai 2004, ea incasase de fapt mai mult decat suma ce ii era datorata in temeiul Sentintei definitive.
La data de 15 februarie 2006, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o actiune indreptata impotriva comisiei judetene si departamentului competent pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru plata despagubirii ce ii era datorata in temeiul Deciziei nr. 14/2000 si al Hotararii din 16 noiembrie 2004, calculata si actualizata la nivelul anului 2006.
Prin Sentinta din 20 decembrie 2006, tribunalul a admis in parte actiunea partii interesate. Constatand ca prin decizia mentionata mai sus se statuase ca reclamanta avea dreptul sa i se acorde despagubiri pentru o parcela de 900 m2, avand in vedere ca ea incasase deja despagubirea pentru 100 m2 la data de 18 mai 2004, si bazandu-se pe un raport de expertiza, tribunalul a statuat ca autoritatile trebuiau sa ii plateasca partii interesate suma de 69.859,92 lei noi romanesti (RON), adica aproximativ 20.440 EUR la data evenimentelor, actualizata cu rata inflatiei incepand de la data de 6 iunie 2003 si pana la plata efectiva. Hotararea a ramas definitiva si irevocabila in data de 7 noiembrie 2007.
Prin scrisoarea din 13 martie 2008, reclamanta a informat Curtea despre faptul ca nu dorea sa se execute decizia definitiva din 7 noiembrie 2007 a Curtii de Apel Craiova, cu motivarea ca despagubirea pentru diferenta de 900 m2 nu fusese calculata corect.
Reclamanta se plange Curtii Europene a Drepturilor Omului in esenta de faptul ca executarea tardiva, partiala si neefectiva a Deciziei nr. 14/2000 si a Hotararii din 16 noiembrie 2004, in ceea ce priveste despagubirea sa pentru intreaga parcela de 1.000 m2, i-a incalcat dreptul de acces la o instanta si dreptul la respectarea bunurilor sale. Ea invoca art. 6 § 1 din Conventie (dreptul la un proces echitabil) si art. 1 din Protocolul nr. 1 (dreptul la respectarea bunurilor sale).
Curtea apreciaza ca, in urma deciziei instantei din 16 noiembrie 2004, autoritatile aveau obligatia de a despagubi partea interesata, platindu-i o suma actualizata conform Deciziei nr. 14/2000, pentru o parcela de 1.000 m2, si ca aceasta avea o "speranta legitima" de a fi despagubita pentru imobilul astfel definit.
Un astfel de refuz al administratiei de a se conforma unei sentinte definitive care a constatat dreptul partii interesate de a fi despagubita, cu o suma actualizata, pentru o parcela de 1.000 m2, profitand de deprecierea monedei nationale intre deciziile nr. 14/2000 si nr. 24/2003, face ineficienta o intreaga procedura judiciara in care reclamanta contestase cu succes despagubirea sa pentru o parcela de numai 100 m2.
Curtea apreciaza ca termenul de aproape 3 ani (de la hotararea definitiva si irevocabila din 2004 pana la cea din 2007) in care prima decizie mentionata mai sus nu a fost executata in mod efectiv, termen excesiv din perspectiva jurisprudentei Curtii in materie, a inlaturat orice efect util al dreptului reclamantei de a avea acces la o instanta, incalcand in acelasi timp si dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.
Prin urmare, Curtea considera ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza intarzierii autoritatilor in executarea efectiva a Deciziei din 16 noiembrie 2004.
Prin Decizia nr. 14 din 15 noiembrie 2000 Comisia Judeteana a admis cererea, tinand cont de dreptul partii interesate de a fi despagubita, printre altele, pentru o parcela de 1.000 m2 aferenta casei, stabilind si suma aferenta acesteia.
Prin Decizia nr. 539 din 5 iulie 2002, Comisia Centrala pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a infirmat Decizia nr. 14/2000, considerand ca ar fi trebuit sa ia in calcul numai o parcela de 100 m2 aferenta casei pentru calcularea despagubirii.
In baza acestei decizii a Comisiei Centrale, Comisia Judeteana a emis o noua decizie (Decizia nr. 24/2003), prin care a stabilit cuantumul despagubirilor aferent parcelei de 100 m2, aceste despagubiri fiind platite in scurt timp (18 mai 2004).
Intre timp, reclamanta a depus o actiune la Tribunalul Gorj in vederea anularii Deciziei 529/2002 a Comisiei Centrale, si a platii sumelor stabilite in decizia initiala a Comisiei Judetene, actualizate conform Legii nr. 9/1998.
Tribunalul a admis actiunea, statuand ca i se cuvenea sa i se acorde despagubiri corespunzatoare unei parcele de 1.000 m2, despagubiri de vor fi actualizate in momentul platii, si a anulat Decizia nr. 539/2002. Decizia a devenit definitiva si irevocabila din 16 noiembrie 2004.
Incepand cu luna ianuarie 2005, reclamanta a solicitat autoritatilor sa execute Decizia nr. 14/2000 si Hotararea din 16 noiembrie 2004, platindu-i despagubirea actualizata pentru diferenta de 900 m2 de teren. Reclamanta a fost notificata de autoritatile competente ca, in urma platii din 18 mai 2004, ea incasase de fapt mai mult decat suma ce ii era datorata in temeiul Sentintei definitive.
La data de 15 februarie 2006, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu o actiune indreptata impotriva comisiei judetene si departamentului competent pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru plata despagubirii ce ii era datorata in temeiul Deciziei nr. 14/2000 si al Hotararii din 16 noiembrie 2004, calculata si actualizata la nivelul anului 2006.
Prin Sentinta din 20 decembrie 2006, tribunalul a admis in parte actiunea partii interesate. Constatand ca prin decizia mentionata mai sus se statuase ca reclamanta avea dreptul sa i se acorde despagubiri pentru o parcela de 900 m2, avand in vedere ca ea incasase deja despagubirea pentru 100 m2 la data de 18 mai 2004, si bazandu-se pe un raport de expertiza, tribunalul a statuat ca autoritatile trebuiau sa ii plateasca partii interesate suma de 69.859,92 lei noi romanesti (RON), adica aproximativ 20.440 EUR la data evenimentelor, actualizata cu rata inflatiei incepand de la data de 6 iunie 2003 si pana la plata efectiva. Hotararea a ramas definitiva si irevocabila in data de 7 noiembrie 2007.
Prin scrisoarea din 13 martie 2008, reclamanta a informat Curtea despre faptul ca nu dorea sa se execute decizia definitiva din 7 noiembrie 2007 a Curtii de Apel Craiova, cu motivarea ca despagubirea pentru diferenta de 900 m2 nu fusese calculata corect.
Reclamanta se plange Curtii Europene a Drepturilor Omului in esenta de faptul ca executarea tardiva, partiala si neefectiva a Deciziei nr. 14/2000 si a Hotararii din 16 noiembrie 2004, in ceea ce priveste despagubirea sa pentru intreaga parcela de 1.000 m2, i-a incalcat dreptul de acces la o instanta si dreptul la respectarea bunurilor sale. Ea invoca art. 6 § 1 din Conventie (dreptul la un proces echitabil) si art. 1 din Protocolul nr. 1 (dreptul la respectarea bunurilor sale).
Curtea apreciaza ca, in urma deciziei instantei din 16 noiembrie 2004, autoritatile aveau obligatia de a despagubi partea interesata, platindu-i o suma actualizata conform Deciziei nr. 14/2000, pentru o parcela de 1.000 m2, si ca aceasta avea o "speranta legitima" de a fi despagubita pentru imobilul astfel definit.
Un astfel de refuz al administratiei de a se conforma unei sentinte definitive care a constatat dreptul partii interesate de a fi despagubita, cu o suma actualizata, pentru o parcela de 1.000 m2, profitand de deprecierea monedei nationale intre deciziile nr. 14/2000 si nr. 24/2003, face ineficienta o intreaga procedura judiciara in care reclamanta contestase cu succes despagubirea sa pentru o parcela de numai 100 m2.
Curtea apreciaza ca termenul de aproape 3 ani (de la hotararea definitiva si irevocabila din 2004 pana la cea din 2007) in care prima decizie mentionata mai sus nu a fost executata in mod efectiv, termen excesiv din perspectiva jurisprudentei Curtii in materie, a inlaturat orice efect util al dreptului reclamantei de a avea acces la o instanta, incalcand in acelasi timp si dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.
Prin urmare, Curtea considera ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza intarzierii autoritatilor in executarea efectiva a Deciziei din 16 noiembrie 2004.