La 26 februarie 2002, in temeiul art. 481 si 998-999 din Codul civil, reclamanta a sesizat judecatoria cu o actiune in revendicare a unui teren de 0,48 ha impotriva societatii H, care neurmand procedura de expropriere prevazute de Legea nr. 33/1994 privind expropierea pentru cauza de utilitate publica, dar avand in vedere achizitia terenurilor dupa terminarea interdictiei de vanzare de 10 ani prevazute de Legea nr. 18/1991 si plata intre timp a unei chirii catre proprietari, a defrisat si inundat terenul in cauza inspre a construi o hidrocentrala.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca societatea H, sa fie obligata la eliberarea terenului acesteia de constructia pe care o ridicase ilegal, sub sanctiunea unor penalizari pentru fiecare zi de intarziere.
Printr-o Sentinta din 9 octombrie 2002, judecatoria a respins actiunea pe motiv ca, terenul fiind deja inundat, reclamanta nu avea drept decat la despagubiri. Raportandu-se la fapte pertinente si la art. 481 citat, a considerat ca hidrocentrala era un obiectiv de interes national, deci de utilitate publica conform acestui articol, si ca absenta platii prealabile de despagubiri se explica prin oferta de vanzare care a fost facuta reclamantei.
In caile de recurs impotriva acestei sentinte, reclamanta a aratat ca dupa 1989 nu se mai putea realiza nicio nationalizare in baza unei hotarari administrative (Decretul nr. 326/1985) si, ca, pentru ca scrisoarea sa din 20 mai 1994 sa poata reprezenta o oferta de vanzare valabila, aceasta ar fi trebuit sa indice pretul de vanzare. Societatea H. a solicitat tribunalelor desemnarea unui expert pentru stabilirea pretului de vanzare.
Printr-o Hotarare definitiva din 7 octombrie 2003, Curtea de Apel Galati a respins recursul formulat de reclamanta. Ea a mentinut sentinta din 9 octombrie 2002 si a adaugat ca vanzarea terenului nu s-a putut incheia din cauza lipsei unei legislatii care sa o autorizeze.
Din informatiile furnizate de societatea H. rezulta ca majoritatea proprietarilor au incheiat contracte de vanzare privind terenurile ocupate de hidrocentrala. In 2007 ramasesera aproximativ 22 de contracte de vanzare de semnat, printre care si cel privind terenul reclamantei, majoritatea proprietarilor in cauza nesemnand contractele, avand in vedere necesitatea declansarii unor proceduri de partaj succesoral, al caror cost ar fi depasit pretul de vanzare oferit de societatea H. In devizele din 2007, chiria anuala pentru un hectar de teren forestier se ridica la 1.320 RON si pretul de vanzare la 5.000 RON, adica aproximativ 400 euro (EUR) si, respectiv, 1.500 EUR.
Reclamanta a sustinut in fata Curtii, ca a suferit o prejudiciere a dreptului la respectarea bunurilor sale, pe motiv ca autoritatile au achizitionat ilegal terenul sau, fara sa fi existat un acord asupra conditiilor transferului de proprietate, in special asupra pretului. Ea invoca art. 1 din Protocolul nr. 1
In absenta unui act formal de expropriere, Curtea a apreciat ca situatia reclamantei nu poate fi considerata "previzibila" si corespunzatoare cerintei "principiului securitatii juridice". Situatia in cauza a permis autoritatilor sa traga foloase din ocuparea terenului in cauza, cu neglijarea regulilor ce guverneaza exproprierea (Constitutia din 1991 si, in special, Legea nr. 33/1994), fara a pune in prealabil o indemnizatie la dispozitia reclamantei
In concluzie Curtea a declarat cererea admisibila in ceea ce priveste art. 1 din Protocolul nr. 1 si a obligat statul la despagubiri.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca societatea H, sa fie obligata la eliberarea terenului acesteia de constructia pe care o ridicase ilegal, sub sanctiunea unor penalizari pentru fiecare zi de intarziere.
Printr-o Sentinta din 9 octombrie 2002, judecatoria a respins actiunea pe motiv ca, terenul fiind deja inundat, reclamanta nu avea drept decat la despagubiri. Raportandu-se la fapte pertinente si la art. 481 citat, a considerat ca hidrocentrala era un obiectiv de interes national, deci de utilitate publica conform acestui articol, si ca absenta platii prealabile de despagubiri se explica prin oferta de vanzare care a fost facuta reclamantei.
In caile de recurs impotriva acestei sentinte, reclamanta a aratat ca dupa 1989 nu se mai putea realiza nicio nationalizare in baza unei hotarari administrative (Decretul nr. 326/1985) si, ca, pentru ca scrisoarea sa din 20 mai 1994 sa poata reprezenta o oferta de vanzare valabila, aceasta ar fi trebuit sa indice pretul de vanzare. Societatea H. a solicitat tribunalelor desemnarea unui expert pentru stabilirea pretului de vanzare.
Printr-o Hotarare definitiva din 7 octombrie 2003, Curtea de Apel Galati a respins recursul formulat de reclamanta. Ea a mentinut sentinta din 9 octombrie 2002 si a adaugat ca vanzarea terenului nu s-a putut incheia din cauza lipsei unei legislatii care sa o autorizeze.
Din informatiile furnizate de societatea H. rezulta ca majoritatea proprietarilor au incheiat contracte de vanzare privind terenurile ocupate de hidrocentrala. In 2007 ramasesera aproximativ 22 de contracte de vanzare de semnat, printre care si cel privind terenul reclamantei, majoritatea proprietarilor in cauza nesemnand contractele, avand in vedere necesitatea declansarii unor proceduri de partaj succesoral, al caror cost ar fi depasit pretul de vanzare oferit de societatea H. In devizele din 2007, chiria anuala pentru un hectar de teren forestier se ridica la 1.320 RON si pretul de vanzare la 5.000 RON, adica aproximativ 400 euro (EUR) si, respectiv, 1.500 EUR.
Reclamanta a sustinut in fata Curtii, ca a suferit o prejudiciere a dreptului la respectarea bunurilor sale, pe motiv ca autoritatile au achizitionat ilegal terenul sau, fara sa fi existat un acord asupra conditiilor transferului de proprietate, in special asupra pretului. Ea invoca art. 1 din Protocolul nr. 1
In absenta unui act formal de expropriere, Curtea a apreciat ca situatia reclamantei nu poate fi considerata "previzibila" si corespunzatoare cerintei "principiului securitatii juridice". Situatia in cauza a permis autoritatilor sa traga foloase din ocuparea terenului in cauza, cu neglijarea regulilor ce guverneaza exproprierea (Constitutia din 1991 si, in special, Legea nr. 33/1994), fara a pune in prealabil o indemnizatie la dispozitia reclamantei
In concluzie Curtea a declarat cererea admisibila in ceea ce priveste art. 1 din Protocolul nr. 1 si a obligat statul la despagubiri.