Reclamantii au sesizat la data de 29 martie 2002 Tribunalul cu mai multe actiuni prin care se solicita obligarea adjudecatarei unui imobil scos la licitatie, ce apartinuse anterior acestora, la plata de despagubiri pentru prejudiciile materiale si morale suferite prin continuarea executarii silite dupa suspendarea executarii si din cauza degradarii bunurilor lor.
Reclamantii solicitau despagubiri in valoare totala de 8.265.380 EUR, din care 6.964.981 EUR cu titlu de daune materiale, iar 1.300.399 EUR cu titlu de daune morale.
Tribunalul le-a pus in vedere reclamantilor faptul ca, in conformitate cu art. 2 din Legea nr. 146/1997, aveau obligatia de a achita taxe judiciare de timbru in valoare de 164.139.000 lei vechi romanesti (ROL), respectiv 5.722,31 EUR, la cursul de schimb din 29 martie 2002 stabilit de Banca Nationala a Romaniei, pentru reclamant, si de 2.446.635.750 ROL, respectiv 85.296,18 EUR, la cursul de schimb de la data respectiva, pentru reclamante.
Aratand ca nu desfasurau activitate si ca valoarea venitului lunar al era de 3.221.000 ROL, si anume 112,29 EUR la cursul de schimb de la data respectiva, reclamantii au solicitat scutirea de la obligatia de plata a taxelor judiciare de timbru. Tribunalul a trimis cererile la Directia Generala a Finantelor Publice (D.G.F.P.), organism subordonat Ministerului Finantelor.
La data de 9 mai 2002, D.G.F.P. a transmis tribunalului o adresa, in care se mentiona faptul ca Ministerul Finantelor poate sa acorde scutiri, reduceri, esalonari sau sa amane achitarea taxelor judiciare de timbru, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului finantelor iar ca pana la publicarea acestor norme in Monitorul Oficial, nu exista un cadru legislativ pentru a raspunde cererilor de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru.
In consecinta, Tribunalul a anulat cererea introdusa de reclamanti ca netimbrata.
Reclamantii prin cererea adresata CEDO, au invocat ca, prin refuzul autoritatii fiscale de a ii scuti de plata taxelor judiciare de timbru, au fost lipsiti de dreptul de acces la o instanta, astfel cum este acesta garantat de art. 6 § 1 din Conventie. Totodata, ei au invocat ca prin insuficienta legislatiei privind taxele de timbru se aduce atingere aceluiasi articol.
Curtea a constatat ca, in dreptul roman, Legea nr. 146/1997 a fost modificata prin Legea nr. 195/2004, care prevede ca acordarea de scutiri, reduceri sau esalonari pentru plata taxei de timbru tine, de la acel moment, de competenta instantelor. Or, o asemenea posibilitate nu exista la data evenimentelor.
Avand in vedere toate elemente si dupa o apreciere globala a faptelor, Curtea a apreciat ca, in speta, statul nu si-a respectat obligatia de a reglementa dreptul de acces la o instanta intr-un mod care sa corespunda cerintelor art. 6 § 1 din Conventie.
Prin urmare, Curtea a constatat ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie si a hotarat ca statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 2.000 EUR (doua mii euro) cu titlu de daune morale.